Va asteptam pe cei ce indragiti acest site

Ne Mutam......Va anuntatm in luna februarie noua adresa

Originea Francmasonilor

   Ritualurile secrete si traditiile francmasonilor amintesc de activitatile maestrilor constructori din Evul Mediu, insa originea lor se afla departe, in negurile Antichitatii.

                     Zidarii primi Francmasoni

             Legatura dintre arhitectura si religie dateaza inca din zorii vietii urbane. In vremurile vechi, majoritatea constructiilor ridicate de maestri constructori erau inchinate zeilor. primele comunitati religioase dedicate arhitecturii s-au aflat pe teritoriul de acum al Siriei si mai tarziu in Imperiul Roman. In 960 i. C.r., Hiram, conducatorul portului fenician Tyr de la Marea Mediterana - cunoscut mai tarziu ca parintele francmasonilor- a trimis constructori cu experienta regelui Solomon, care domnea in Israel si Iudeea, ca s-l ajute la radicare Templului si palatului din Ierusalim. Se crede ca circa 200 ani mai tarziu, in jurul anului 710 i.Cr., al 2 lea rege al epocii romane timpuri, Numa Pompiliu, care se spune ca a foste elevul filozofului grec Pitagora (aproximativ 580-500 i.Cr.), a unit diferitele organisme arhitecturale ale vremii in asa-numite colegii.

Viata pe alta planeta in sistemul nostru solar, Faeton.

Oamenii de stinta considera ca, in urma cu mult timp, in sistemul nostru solar a mai existat o a 10 planeta, pe numele ei Faeton. In consolidarea acestei teorii, aduc la lumina o veche legenda grecesca.Originea legendei tesute in jurul lui Faeton si a fatalei sale escapade pare sa duca departe, spre vremuri mitice: inca din tinerete, Faeton s-a straduit din rasputeri sa deprinda mestesugul conducerii carului, caci el voia sa fie asemenea tatalui sau divin, Helios, care strabatea zi de zi firmamentul cu carul sau de foc, avand astfel grija sa pastreze ritmul timpului pe Pamant.In schimb, Epafos, unul dintre fii lui Jupiter, il lua in ras pe acest adolescent, punand la indoiala originea lui divina. Pentru a pune capat tuturor dusmaniilor, Faeton i-a cerut permisiunea tatalui sau sa conduca timp de o zi carul  de foc.

Despre previziuni ale mayasilor 2012

In urma cu 3500 de ani, civilizatia maya punea bazele astronomiei.  Au calculat date astronomice pentru perioade de milioane de ani, cat si ciclurile prin care planeta trece ireversibil. Bineinteles, toate acestea sunt sustinute in ziua de azi de stiinta. Inca de pe atunci, au calculat oscilatia axei terestre care, cu cicluri de 26.000 de ani, schimba continuu pozitia aparenta a stelelor, iar la nivel planetar, se produce o inversiune a polilor magnetici. Fenomenul se petrece o data la 13.000 de ani, deci de doua ori intr-un mare ciclu cosmic de 26.000 de ani. In prezent, ne apropiem de aceste doua mari schimbari, aflandu-ne la sfarsitul acestui mare ciclu, dar si la inceputul unuia nou.Mayaşii au prezis prin calcule astronomice, evenimente pentru o lunga perioada de timp, chiar si data exacta a disparitiei propriei civilizatii. Anul mayas avea 365,242129 zile, in conditiile in care actualele calcule dimensioneaza anul la 356,242198 zile. Pentru comparative, sa retinem un amanunt: calendarul Gregorian indica 365,2425 zile.Desi extraordinar de exact, calendarul mayas se opreste in 22 decembrie 2012.

Profetii ale lui Nostradamus

             Profetul Nostradamus
        Uluitoarele profeţii ale lui Nostradamus au fost lăsate posterităţii în lucrarea de 4.680 de versete, „Centuriile“. O carte încă enigmatică în care sînt înscrise cu o precizie aproape matematică, destinele unor conducători şi popoare, calamităţi naturale şi războaie. O concentrare a celor mai diverse evenimente prin care oamenii şi istoria celor peste 400 de ani aveau să treacă aşa cum le prevăzuse Michel de Nostre-Dame, medic francez si astrolog. În urmă cu doi ani, la Biblioteca Naţională din Roma a fost descoperit un nou manuscris scris de Nostradamus. În cartea sa, „Codul Nostradamus, al treilea război mondial“, Dr. Michael Rathford pretinde că a descifrat noile scrieri şi astfel a aflat că anul acesta se va declanşa o mare conflagraţie mondială care se va sfîrşi abia în 2012.

Disparitia Mayasilor

                    Mayasii 


           Inca de la descoperirea, in secolul al XIX-lea, a oraselor mayase in adancul junglei tropicale din America Centrala, cultura mayasilor si disparitia ei misterioasa au fost subiect de speculatii. Mayasii au lasat in urma ruine de temple si piramide monumentale, precum si castele si palate construite pe culmile dealurilor.Eforturile dedicate ale arheologilor, istoricilor artei si lingvistilor ne-au imbogatit cunoasterea culturii mayase si a dezvoltarii sale, astfel incat acum suntem in masura sa plasam declinul ei intre anii 790 si 909 d. Hr. Se pare ca in aceasta perioada a avut loc prabusirea a ceea ce este cunoscuta drept cultura clasica maya clasica, care s-a dezvoltat aproximativ intre 300 si 900 d. Hr. Motivul pentru declinul culturii maya clasice nu este cunoscut, dar apar mereu noi ipoteze. Sa fi fost distrugerea acesteia cauzate de probleme ecologice, agricole sau sociale.
             Au existat catastrofe  naturale devastatoare care sa distruga splendidele orase, cu salile lor de bar si baile publice? Sau ceia ce a condus la caderea mayasilor a fost invazia unei puteri straine?

Traditia Pagana

                Mentalitatea, religioasa crestina este o trasatura caracteristica principala a omului Evului Mediu; ca atare, natura si evolutia ei este indispensabila intelegerii unor aspecte de fond ale culturii medievale. Dar in crestinism, ca si in toate religiile universaliste, supravetuiesc, in doctrina si in ritual, numeroase traditii pagane, orientale si greco-romane. Crestinismul fiind un fenomen cultural si un exemplu de sincretism prin excelenta doctrinele sale fundamentale si multe dintre rituri sunt comune multor religii.

      

            Din iudaism crestinismul a preluat cosmologia, cosmogonia si cronologia (.... de la facerea lumii") ; ultima in unele tari s-a mentinut pana in urma cu 3 sau chiar 2 secole. "Vechiul zeu tribal Yahweh a devenit Dumnezeu,- al carui pretins fiu a venit pe lume ca sa o salveze. Ascentismul primilor crestini deriva din unele culte ebraice (se pare ca si Ioan Botezatorul apartinea sectei esenienilor). Cartile sacre ale evreilor (Vechiul Testament si intr-o oarecare masura Talmudul si Cabala ) au avut o influienta profunda asupra religiei  crestine; la fel ca si folclorul ebraic ( legenda creatiunii, a potopului, etc.., unele legende fiind de indepartata origina babiloneana).

Enoh

Despre Cartea lui Enoh


Planeta Albastră, Terra noastră ni se pare uriaşă. Aşezată lângă Mercur sau Marte pare uriaşă. Dar dacă o pui lângă Jupiter, Saturn sau Soare, pare pitică. Dacă Pământul are un diametru de 12.756 km la ecuator, Jupiter are un diametru de 142.948 km. Punctul central al sistemului nostru solar este Soarele, cu un diametru de 1.392.000 km. Deci, aparenţele înşeală.


Să privim mai departe cu ajutorul astronomilor. Betalgeuse este o stea aflată la 427 ani-lumină de Soare, situată în constelaţia Orion şi are un diametru de 903.500.000 km!

Budhha

Meditatia solitara sub un smochin a adus iluminarea unui print ratacitor, ale carui "Patru Adevaruri Nobile" au devenit fundamentul doctrinei budiste

Printul

            Cele mai multe povesti despre un chipes print ni-l arata trecand prin cumplite incercari  si vitregi, pentru a se insoti cu o minunata printesa si a trai fericit pana la adanci batranete. Budismul insa incepe cu povestea unui tanar deja insotit cu o minunata printesa, pe care o paraseste si apoi trece prin cumplite incercari si vitregi pentru a putea in final sa inceteze a trai.

Potopul

               Naratiunea despre un potop catastrofal sunt relatate in multe parti ale lumii. Sa existe insa, dincolo de legendele cu arce si eroi, consemnare unei catastrofe reale, care a ramas adanc intiparita in amintirea unor culturi imprastiate in toate colturile lumii?


           In occident, cea mai cunoscuta relatare a mrelui potop se gaseste in Vechiul Testament din Biblie. Povestea lui Noe si a arcei sale, asa cum apare in Biblie, a fost compilata din doua texte scrise candva intre secolul al VIII -lea si al VI -lea i.C.r., in regatele Israelului si a Iudeilor. Insa cele mai vechi scrieri despre potop au venit din initial din Mesopotamia (Irakul modern). O versiune sumeriana a povestirii di sec al -III -lea i.C.r. il descrie in aceeasi maniera ca faimoasa Epopee a lui Ghilgames din Babilon, care a fost scris circa 2 000 de ani i.C.r. In aceasta naratiune, babiloneanul Utnapistim ii descie eroului Ghilgames cum a scapat de un potop trimis de zei, care distrusese totul.

Geneza si Culturi

Geneza in mitologia Anunnaki

Iată cum este descrisă crearea sistemului nostru solar:
La început a fost Apsu (Soarele), Mummu (Mercur) şi Tiamat (planetă necunoscută de astronomii din zilele noastre). Din unirea planetei Tiamat cu Soarele, a rezultat Lahmu (Marte) şi Lahamu (Venus). Apoi s-a născut Anshar (Saturn) şi Kishar (Jupiter). Din Saturn şi Jupiter se va naşte Anu (Uranus). Anu va da naştere la rândul ei planetei Nudimmud/Ea (Neptun). Saturn va da naştere lui Gaga (Pluto).

În profunzimile cerului s-a născut Marduk şi a fost atras în sistemul solar de către Neptun. A penetrat sistemul nostru solar în sens invers sistemului orbital. Sub efectul gravitaţional al lui Saturn şi al lui Jupiter, traiectoria sa s-a curbat spre Tiamat. Ajungând în apropierea planetei Tiamat, unul din cei patru sateliţi ai planetei Marduk a lovit Tiamat-ul. În urma şocului, zece dintre sateliţii acesteia au fost distruşi.

Acest eveniment cosmic violent a dus la formarea centurii de asteroizi dintre Marte şi Jupiter dând naştere totodată la cometele din sistemul nostru solar. În urma coliziunii, ceea ce rămăsese din planeta Tiamat, alături de Kingu, singurul satelit care nu a fost pulverizat, a fost proiectat pe o altă orbită mai apropiată de soare, dând astfel naştere Terrei şi Lunii. Cât despre Pluto, care până atunci fusese un satelit al lui Saturn, a fost proiectat în afara câmpului gravitaţional pentru a ocupa locul pe care îl cunoaştem astăzi.

Această geneză prezintă clar cum s-a format centura de asteroizi, cometele şi poziţionarea pe orbită a planetelor din sistemul nostru solar aşa cum le cunoaştem azi. Hărţile sumeriene ale cerului respectă dimensiunile, ordinea şi poziţiile planetelor. Iată aşadar rezolvată enigma celor două planete necunoscute: Tiamat, care va deveni Terra şi Luna, şi Marduk. Ceea ce părea să fie mitologie în panteonul grec, roman, babilonian, egiptean, vedic, cananeean, hitit, hurit, akkadian, asirian şi chiar chinez, îşi are originile într-o autentică cronică astronomică a sistemului nostru solar. Cum se poate ca asemenea cunoştinţe să fi existat cu 6.000 de ani în urmă?

Anunnaki aveau doi conducatori, Enlil si Enki, ce detineau intreaga putere si erau fiii lui Anu, conducatorul suprem al celor de pe Nibiru. Enki este cel care i-a creat pe oameni cu scopul de a-i scuti pe Anunnaki-i ce lucrau in minele din Africa de Sud. Conform scrierilor sumeriene, Marele potop se refera la o incercare a lui Enlil de a distruge rasa umana de sclavi.

Intre Enlil si Enki s-a creat o apriga disputa in a distruge sau a pastra rasa de sclavi, creindu-se intre ei animozitati ce au dus ulterior la razboaie. Invins de Enki, Enlil a fost nevoit sa se reintoarca pe Nibiru, unde i s-a dat o alta misiune. Enki, ramas pe Pamant, ajunge la concluzia ca rasa umana se poate descurca si singura si se poate inmulti si pleaca de asemenea pe Nibiru.

Legenda genezei omului

Zeii sumerieni, condusi de Enlil si Enki au venit cu “carele lor de foc” pe Pamant si s-au stabilit intre Tigru si Eufrat, la sud de muntele Ararat (exact interitoriul localizat de Biblie ca fiind Gradina Edenului). Zeii (Annunaki) exploatau minereu aurifer din minele din Tara de Jos (dupa Sitchin, Rhodezia sau Africa de Sud, unde, intr-adevar, s-au descoperit urmele unor exploatari preistorice), apoi il transportau cu “barcile scufundate” pana in Sumeria.

Dupa 40 de “perioade” (un an?) de lucru anevoios in mine, Annunaki s-au revoltat si au venit la Enki: “Marite zeu, nu mai vrem sa lucram in mina. E o munca grea si degradanta.” Enki I-a intrebat: “cine vreti sa scoata aurul cel atat de necesar noua?” , la care, Annunaki vin si cu solutia: “Creaza niste lucratori primitivi”. Aurul extras era necesar Annunaki-lor pentru confectionarea de podoabe si pentru carele lor de foc  (echipament electronic pentru aeronave).

De aici incepe legeda propriu-zisa a genezei omului in varianta sumeriana. Enki “a luat samanta unui animal paros, care merge cand in doua, cand in patru picioare si mananca iarba, precum gazelele” si a fecundat-o in repetate randuri pe “Zeita Mama”. Au luat astfel nastere primii oameni, care, o data ajunsi la maturitate, Enki a realizat ca nu sunt in stare sa procreeze.

In urma cercetarilor ulterioare, s-a observat ca progeniturile ce iau nastere din incrucisarea a doua specii diferite, nu procreaza (ex. catarul, obtinut din incrucisarea dintre iapa si magar este steril). Vazand ca experimentul sau nu este unul reusit, Enki revine asupra lucrarii sale.

Ia din nou samanta animalului paros, lucreaza asupra sa (inginerie genetica?), fecundeaza ovulele a 14 femele de animal paros, pe care le implanteaza in uterele a 14 zeite. Iau nastere astfel, 7 barbati si 7 femei, perfecti asemanatoti intre ei (clonare). De data aceasta, oamenii erau capabili sa se inmulteasca . Oamenii nou creati aveau caracterele zeilor, respectiv erau foarte inalti, traiau foarte mult (vezi aici similitudini cu Biblia: Noe, Matusalem, etc.) si erau deosebit de puternici si inteligenti.

La inceput, spun legendele sumeriene, oamenii nu aveau voie sa se imperecheze decat cu zeii, pastrand caracterele acestora, dar, dupa o perioada de o mie de ani, acestia, inmultindu-se peste masura, nu au mai putut fi controlati si au inceput sa se inmulteasca intre ei, avand si legaturi incestuoase.

Datorita acestui fapt, speta umana a inceput sa degenereze, ei incepand sa semene tot mai putin cu zeii, traind mult mai putin, fiind mai putin inalti, deci asemanandu-se tot mai putin cu creatorii lor.

Tragand o concluzie personala, daca ar fi sa dam crezare ledendei sumeriene a Genezei omului, aceasta ar fi intermediara intre mitul biblic al Genezei omului si teoria evolutionista a lui Darwin, omul fiind creat de Zeu prin combinarea ADN-ului primatelor cu ADN-ul propriu. Avand in vedere rezultatele notabile obtinute in ingineria genetica in zilele noastre, am putea crede autenticitatea acestei legende.

Conform cercetarilor lui Zecheria Sitchin,exista o a 10-a planeta a sistemului nostru solar(stiuta de oamenii de stiinta ca Planeta X).Aceasta planeta poarta numele de Nibiru si se afla undeva dincolo de planeta Pluto.Ea este diferita de celelalte planete din sistemul solar,are o orbita foarte eliptica,si necesita 3600 de ani pamanteni sa faca o rotatie completa in jurul Soarelui.Se crede ca periheliul planetei este in apropierea centurii de asteroizi dintre Marte si Jupiter.O ipoteza este ca asteroizii au fost creati de catre Nibiru prin distrugerea unei alte planete,Tiamat(sau Maldek).Din ramasitele acestei planete s-a creat Pamantul.

Nibiru nu este cunoscuta astronomilor moderni din cauza orbitei sale foarte eliptice(afeliul planetei este la o distanta de pana la opt ori mai mare decat cel al lui Pluto).Prin urmare,Nibiru este departe in cosmos si nu poate fi depistata(sau este in apropiere, ceea ce ar dezvalui misterul Planetei X).

Asadar,planeta Nibiru trece prin sistemul nostru solar o data la 3600 de ani.Aceasta teorie controversata se bazeaza pe descifrarea unor vechi texte sumeriene de catre Zacheria Sitchin.Textele isi au originea in primul capitol din Biblie,Geneza.Sitcin si-a petrecut zeci de ani ca arheolog si istoric in Orientul Mijlociu,cautand scrieri vechi ale civilizatiei sumeriene.El spune ca aceasta planeta este locuita de catre Anunnaki(Nefilim,gigantii din Biblie.Nefilim se traduce adesea ca gigant,o traducere care nu este tocmai justa.O definitie mai buna ar fi "acei care au coborat","acei care au venit jos".Cuvantul anunnaki din textele sumeriene se traduce ca:"acei care au venit din cer pe pamant").Sitchin i-a identificat pe Nifilim ca fiind aceiasi cu Anunnaki.

Desi nu oficial,toti istoricii si teologii de seama sunt de acord ca o parte din Vechiul Testament,si anume Geneza se inspira din vechi texte sumeriene.Enuma Elish ,cartea creatiei la sumerieni, si Geneza au o varietate de asemanari.Povestiri despre Marele Potop se gasesc si ele in amandoua religiile,ebraica si sumera.O concluzie inevitabila este ca Anunnaki au fost la fel de reali ca Moise,Noe si Abraham.

Sitchin crede ca Anunnaki au venit pe Pamant acum 485.000 de ani de pe planeta lor,Nibiru.Ei erau o rasa de extraterestri care aveau o viata foarte lunga,ce uneori ajungea pana la 500.000 de ani.Laurence Gardner,un alt arheolog,reduce durata de viata a Anunnaki-lor la 50.000 de ani si specifica faptul ca nu erau nemuritori.

Anunnaki au venit pe Pamant pentru un singur motiv anume.Sa caute aur.Nu are nimic a face cu valoarea sa, ca metal pretios,le trebuia aurul pentru ca atmosfera planetei lor se deteriorase,iar aurul era singurul metal care ar fi putut sa o refaca.Astfel,au venit pe Pamant, l-au colonizat,au minat,au construit o baza pentru aeronavele lor in zona unde se situeaza astazi tarile Iran si Irak,si au trait intr-un fel de societate idealista,o colonie mica pentru un timp scurt,apoi au plecat.S-au intors cand Pamantul era mai populat si au amestecat ADN-ul primatelor cu ADN-ul lor,creand astfel o rasa de sclavi care urma sa lucreze in mine,ferme si alte inteprinderi in Sumeria.Ei au creat omul,Homo Sapiens,prin manipulare genetica cu ei insisi si omul maimuta Homo Erectus.

La inceput Nibiru,care este o planeta-nava, avea o orbita pe care o completa in 25 920 de ani ,ceea ce inseamna distanta de la Rizq,planeta natala a Anunnakilor, la Terra.Odata cu construirea bazei de pe Orion ,acum dureaza 3600 de ani sa faca o rotatie completa.

In misiunea lor de a cauta aur,ei au aterizat pe cateva planete din sistemul nostru solar,printre care Marte(Lahmu) si Luna.Numarul anunnakilor se crede ca a fost in numar de 900,iar 600 din ei au venit pe Pamant in grupuri de cate 50 in mici aeronave de pasageri.Anunnaki erau intermediari intre Pamant si Nibiru.Au ramas pe orbita Terrei pentru ca trebuiau sa distribuie aurul extras din mine si care urma sa fie depozitat pe partea intunecata a Lunii si pe Marte.

Sumerienii au fost primii care au notat prezenta anunnakilor.Acestia le-au dat informatii privind crearea sistemului solar si despre planetele acestuia.I-au invatat cum sa-si construiasca orase,ferme si nave cu ajutorul carora sa zboare.Aveau informatii despre astronomie pe care oamenii de stiinta abia acum au inceput sa le descifreze.

Anunnaki aveau doi conducatori,Enlil si Enki.Ei detineau toata puterea si erau fii lui Anu,conducatorul suprem al celor de pe Nibiru.Enki este cel care i-a creat pe oameni cu scopul de a usura munca Anunnaki-lor ce lucrau in minele din Africa de Sud.Enlil nu a fost niciodata de acord cu Enki in privinta oamenilor,si cum el detinea controlul asupra minelor din Africa i-a luat pe oameni si i-a dus intr-un loc numit Edin,in Mesopotamia.Mai tarziu,spre disperarea lui Enlil,Anunnaki le-au gasit foarte atragatoare pe fiicele oamenilor,si s-au casatorit cu ele.Din unirea lor s-au nascut gigantii din antichitate.

Anunnaki s-au deghizat in oameni-pasari,oameni-lei,oameni-peste si alte creaturi pentru a-i face pe oameni sa-i divinizeze.Pleiadele,care au fost implicate in cele trei Ere de Aur ale Egiptului au incercat sa sfarseasca cultele religioase ale multor zei,incercand sa impuna un concept nou,de religie monoteista.Totusi,in urma acestor diferente sau credinte,intotdeauna izbucneau

razboaie,iar anunnaki reuseau sa-i faca pe oameni sa se lupte intre ei,cand de fapt ei erau adevaratii inamici ai omenirii.

La fiecare 3600 de ani un eveniment important are loc pe Pamant,si a fost bine documentat de istoricii antici si moderni.Marele Potop din Biblie se refera la o incercare de a distruge rasa umana de sclavi de catre Enlil pentru ca s-au revoltat impotriva "zeilor" nibirieni.Enlil si Enki au fost implicati intr-o apriga disputa pentru distrugerea sau pastrarea rasei de sclavi iar din aceasta lupta pentru putere au rezultat razboaiele antice.

Invins de Enki,Enlil a fost nevoit sa plece de pe Terra si i s-a dat o alta misiune de catre Consiliul de pe Nibiru. Dupa o perioada de timp, Enki a simtit ca rasa umana se poate descurca singura si ca mai ales se poate inmulti ;astfel el a parasit Terra si s-a reintors pe Nibiru,stiind ca munca lui pe Pamant s-a terminat.A lasat in urma sa pe planeta cativa membri ai Casei Regale de Alne,urmand ca Terra sa fie condusa de ei.De asemenea,si cativa Anunnaki au hotarat sa ramana. In ciuda a ceea ce se crede,Anunnaki nu erau o rasa de barbari,insetati de sange.Erau o rasa de fiinte foarte inteligente,probabil atat de evoluata incat nici nu avem cunostiintele necesare pentru a-i intelege.Pentru ei eram doar o rasa primitiva,folositoare doar sa munceasca si sa serveasca.Pentru a-i putea stapani,Anunnaki ramasi pe Pamant au inceput sa insamanteze frica in inimile oamenilor.

Astfel au luat forma unor zei atotputernici.Pentru ca ei sa-si poate pastra forma umana,aveau nevoie sa bea sange uman,iar oamenii,intr-un efort de a-i linisti pe zei,au inceput sa se sacrifice intre ei pentru suprematie.De aici a venit si mitul Diavolului,de care Anunnaki s-au folosit pentru a accentua frica oamenilor de necunoscut.Ca o reprezentare a Diavolului,ei l-au ales pe fiul lui Enki,Marduk,caruia i-au dat o infatisare hidoasa,dincolo de orice inchipuire.Sacrificiile si frica de Diavol pot fi gasite in orice civilizatie de pe Glob.

In momentul de fata,ritualurile si consumarea de sange nu mai au loc pentru ca Anunnaki au gasit o alta modalitate de a lua forma umana.

Anul 2012 este un an asupra caruia planeaza un mare semn de intrebare.

Zecharia Sitchin in cartea sa "A 12-a planetă" si nu numai Sitchin, ci si altii vorbescdespre o plenta numita Nibiru, despre care se presupune ca ar avea o rotatie epliptica foarte larga, o rotatie completa durand 3600 de ani. O data la 3600 de ani, aceasta planeta ajunge in Calea Lactee si trece printre Marte si Jupiter.

Prezenta acestei planete in Calea Lactee este mentionata de placutele sumeriene, de unde aflam ca la trecere ei, produce dezastru pe Terre, datorita faptului ca e o planeta uriasa si pe linga asta, mai aduce si vreo 6 sateliti uriasi cu ea.

Sumerienii spun ca stramosii lor vin de pe Nibiru si multe dintre desenenele de pe placutele si tablitele sumeriene prezinta nave spatiale si cosmonauti, sau cel putzin asemanarile desenelor cu acestea sunt izbitoare.

In anul 2012 aceasta planeta va fi deja in Caleea Lactee. Probabil ca si mayasii stiau de aceasta planeta si probabil ca de aia s-au oprit cu calendarul la acest an. Asta daca se admite ca datorita trecerii acestei planete prin sistemul nostru solar, s-a produs pe Terra pototpul bibilc, care a ramas adinc inradacinat in subconstientul omenrii si nu numai, atit de profund a fost dezastrul.

Inclusiv pe site-ul Nasa se vorbeste de aceasta planeta, despre care se spune ca are o multime de nume, de aceea mai este denumita si planeta cu 50 de nume. I se mai spune: Marduk, Planeta crucii, Regele cerurilor, Casa mărilor strălucitoare, Cel care aruncă foc, A douăsprezecea planetă, Planeta zeilor. Numele sau modern folosit de astronomi este un index de catalog, 2003 UB 313.

Nasa a descoperit aceasta planeta, care in prezent se afla in spatele lui Pluto.

Poate ca pentru a induce omenirea in eroare si pentru a nu le da posibilitatea sa faca anumite conexiuni, s-a decis scoaterea lui Pluto din randul planetelor, tocmai pentru a nu se mai putea vorbi despre a 12-a planeta, din moment ce exista doar 10 planete.

Deocamdata prezentza si existentza acestei planete este negata de multi oameni de stiinta. Insa cine mint: placutele sumeriene sau oamenii de stiinta?

Geneza in mitologia Egipteana

Creaţia lumii

Mitul genezei lumii are diferite variante în mitologia egipteană. Cea mai cunoscută din ele provine din Heliopolis. Se spune că la începuturi exista doar o mare întunecată, trupul zeului Nu. Nu făcea parte dintr-un grup de opt zei primordiali, numit Ogdoad. Din adâncul apelor a ieşit la un moment dat un munte, iar în vârful lui a strălucit în întreaga lui splendoare Atum, zeul soarelui, un alt membru al grupului Ogdoad şi creatorul lumii. El scuipă şi o creează pe Tefnut, zeiţa umidităţii, apoi tuşeşte aducîndu-l pe lume pe zeul Shu , zeul aerului (Herodot spune că cei doi s-au născut din sperma zeului). Shu este văzut de obicei ca un om, deşi unii îi atribuie înfăţişare de leu. Tefnut are corp de om şi cap de leoaică, sau este în întegime leoaică. Shu şi Tefnut devin amanţi şi în urma relaţiei lor se nasc Geb, zeul pământului şi Nut, zeiţa cerului. Geb se aşază pe sol, iar Nut se arcuieşte deasupra lui, împingându-l la o parte pe bunicul lor, Nu. Apoi, Atum creează toate celelalte forţe ale universului şi îi porunceşte lui Shu, să îi separe pe Geb şi Nut, aşezându-se între ei. De aceea, de acum încolo cerul va fi separat de pământ de aer. În multe reprezentări egiptene însă, Nut continuă să fie legată de Geb prin privirea ei şi prin vârful mâinilor şi al picioarelor cu care uneşte estul de vest.

Apariţia omului

Alte versiuni ale mitului creaţiei sunt mai puţin cunoscute. Una din ele spune că Atum s-a născut dintr-o uriaşă floare de lotus şi avea înfăţişarea unui prunc. Din gura lui au ţâşnit zeii iar din ochii lui oamenii. La Theba, zeul creator este Amon, un zeu al vântului, care suflă pe suprafaţa oceanului primordial, Nu şi scoate un strigăt de gâscă, pasăre inteligentă la egipteni, apoi ia forma soarelui. La Memphis, zeul înţelepciunii, Ptah, făureşte lumea. El aduce la viaţă fiecare zeu şi fiinţă rostindu-i numele.

Se spune că zeul Khnum, o divinitate cu trup de om şi cap de berbec, este responsabil pentru apariţia omului. Răbdător şi priceput el îi modelează pe roata sa de olar, apoi le dă viaţă. Conform mitologiei egiptene, oamenii sunt indispensabili zeilor care se hrănesc cu ofrande.

Desăvârşirea creaţiei

După geneză urmează o perioadă de pace şi înţelegere pentru zei. Atum (Ra) devine conducătorul celorlalţi zei. Zeul Nu, reuşeşte să se împace cu ideea că nu mai stăpâneşte întregul univers. El transformă ce a mai rămas din apele lui în fluviul Nil, indispensabil civilizaţiei egiptene, şi în ploi binefăcătoare. Nut îşi păstrează poziţia arcuită deasupra lui Geb, însă în timpul nopţii ea se apleacă puţin asupra fratelui ei astfel încât să se poată atinge unul pe celălalt. Atum nu observă acest lucru. Astfel, Nut rămâne însărcinată cu cinci copii. Aflând despre acestea, Atum se înfurie şi îi porunceşte lui Nut să nu nască. Decizia zeului a revoltat multe divinităţi. Thot, zeul inteligenţei hotărăşte să o ajute pe zeiţă şi observă că porunca lui Atum se limitează la cele 360 de zile şi de nopţi anuale create de acesta. Thot merge la Lună şi îi propune să joace zaruri, miza fiind chiar timpul. Cine câştiga primea nu bani, ci secunde, minute, ore şi chiar zile. În cele din urmă Thot câştigă în faţa Lunii şi primeşte de la aceasta cinci zile. Aceste zile au fost create de Thot şi nu de Atum, deci puteau fi folosite aşa cum voia zeul inteligenţei. Nut poate să nască fără să încalce porunca lui Atum.

Calendarul egiptean

Poporul egiptean a fost primul popor care a avut un an alcătuit din 365 de zile şi 12 luni. Fiecare lună era formată din 30 de zile. Primele 360 de zile au fost create de zeul Atum, ultimele cinci de Thot. Aceste ultime cinci zile nu făceau parte din nici o lună, şi au apărut după cum s-a mai spus mai sus, ca să o ajute pe zeiţa Nut să nască. Atum nu are putere asupra celor cinci zile care încheie anul egiptean. De altfel, egiptenii antici au fost mereu neîncrezători asupra acestor zile, spunând că în timpul lor se poate întâmpla orice.

Gemenii celeşti

Nut a avut cinci copii: Osiris, Horus cel Bătrân, Seth, Isis şi Nephthys. În prima zi ea l-a născut pe Osiris, moştenitorul tatălui său, Geb. Osiris a devenit primul faraon. În a doua zi, s-a născut Horus cel Bătrân, zeul cu cap de şoim, divinitatea războiului. În a treia zi, Nut vrea să se odihnească într-o oază, însă din ea ţâşneşte zeul Seth, zeu al fulgerelor, al deşerturilor şi al răzbunărilor. În a patra zi, zeiţa cerului a născut-o pe Isis, protectoarea culturii, a căminului, a naşterii. În a cincea zi, este adusă pe lume zeiţa Nephtys, una din protectoarele morţilor.

Isis şi Osiris

Zeul Osiris, Muzeul Egiptean Cairo

Dintre cei cinci copii, patru se căsătoresc: Isis se căsătoreşte cu Osiris, iar Seth cu Nephthys. Se spune că iubirea dintre Osiris şi soţia lui era imensă, cei doi fiind înlănţuiţi în pântecele mamei, înainte de a se naşte. Într-o zi însă, Osiris o confundă pe Isis cu sora ei, Nephthys (cele două erau gemene) şi o lasă însărcinată. În urma acestei confuzii se naşte zeul Anubis, cel cu cap de şacal. Isis află peste puţin timp de acest accident, dar nu vrea să se răzbune, ci dimpotrivă îl adoptă pe Anubis şi îl creşte ca pe propriul copil. Însă la rândul ei îşi doreşte un copil de la Osiris, copil care avea să moştenească tronul Egiptului.




Geneza in mitologia chineză

O altă legendă este cea a lui Yu cel Mare. În vremea tatălui său, Yao,  lumea nu era încă orânduită cum este acum, iar apele mari curgeau haotic, inundând lumea. Yao ridicase diguri, dar această măsură nu a reuşit să stabilească ordinea. De aceea, în timpul domniei sale Yu cel Mare  sapă pământul şi sileşte apele să se rostogolească în mare, după care vânează şerpii şi dragonii.

În in muitologia chineza, la începuturile lumii, Cerul şi Pamantul formau un haos asemănător unui ou. Din acest haos se naşte Pan ku (Pangu), un antropomorf primordial, care spărgând oul în două jumătăţi formează cerul şi pământul. Cu cât Pan ku creştea mai înalt cu atât cele două jumătăţi ale lumii erau tot mai mult îndepărtate. După moartea sa, trupul lui formează lumea: capul lui devine un munte sfânt, din ochii lui se nasc Soarele şi Luna, din grăsimea lui apar mările şi fluviile, iar părul lui ia forma arborilor şi a vegetalelor.

O altă legendă chineză vorbeşte despre zeul Di. Acesta îl însărcinează pe Zhong Li să rupă legătura dintre cer şi pământ pentru a împiedica zeii şi spiritele care descindeau pe pământ să-i asuprească pe oameni. Datorită apropierii foarte mari dintre cer şi pământ, zeii puteau coborî şi se puteau amesteca printre oameni, iar oamenii urcau în cer escaladând un munte, un arbore sau o scară. Arborele sau liana ce lega cele două niveluri cosmice au fost tăiate sau muntele ce atingea cerul cu vârful a fost retezat. Doar şamanii, eroii, suveranii şi misticii puteau urca prin procese extatice la cer, încercând astfel restabilirea situaţiei primordiale.

Un al treilea mit îi descrie pe Fu Xi şi Nu Wa, două fiinţe cu trup de dragon, despre care se spune că ar fi frate şi soră şi care erau reprezentate în iconografie cu cozile înlănţuite. După potop, Nu Wa reface cerul albastru cu pietre de cinci culori diferite, taie picioarele unei ţestoase uriaşe şi înalţă patru stâlpi în cei patru poli ai lumii. De asemenea zeiţa-dragon îl ucide pe Kong Kong (Dragonul Negru). Nu Wa adună cenuşă de trestie pentru a opri apele revărsate, apoi modelează oamenii: din noroi pe oamenii săraci, iar din lut galben pe nobili.




 Geneza in mitologia persana

În mitologia persană, Zurvan este zeul primordial hermafrodit, este o personificare a timpului şi spaţiului indefinit, a destinului. În „Avesta” (sec. IV î.Hr.), timpul este numit „thwasa”, adică cel care se grăbeşte. Conform lui Plutarh, Zurvan a dat naştere lui Ahura Mazda (Ohrmazd sau Oromazdes), zeul binelui, şi lui Angra Maynu (Ahriman), zeul răului. Ahura Mazda este „născut din cea mai pură lumină”, iar Angra Maznu este „născut din tenebre”. Astfel îşi explică vechii perşi apariţia binelui şi a răului şi originea comună a acestora. Tot Plutarh consemnează că este orânduit ca din cei 9.000 de ani câţi are lumea, primii 3.000 de ani să conducă Ahriman, următorii 3.000 de ani să conducă Ohrmazd, iar în ultimii 3.000 să aibă loc marea luptă dintre cei doi. Zeul Mithra este „mijlocitorul” între cei doi rivali, el îi învaţă pe perşi să jertfească sacrificii specifice zeilor.

O legendă răspândită de un preot creştin armean, Eznik din Kolb, relatează că Zurvan aduce vreme de 1.000 de ani jertfe pentru a avea un fiu, dar se îndoieşte la un moment dat de eficacitatea jertfei sale. Ca urmare, el va avea doi fii: Ahura Mazda, „în virtutea sacrificiului oferit” şi Ahriman, „în virtutea îndoielii încercate”. Aflând că va naşte doi fii în loc de unul, Zurvan hotărăşte să-l facă rege pe primul născut. Ohrmazd află acest lucru înainte de a se naşte şi îi spune şi lui Ahriman. Lacom de putere, zeul răului iese primul, folosindu-se de violenţă. Zurvan nu este de acord la început să îi încredinţeze puterea, dar este nevoit să îşi respecte promisiunea, de aceea îl lasă să domnească asupra lumii timp de 9.000 de ani, după care va urma la conducere Ahura Mazda. Din acel moment începe lungul război dintre bine şi rău. Şi Ohrmazd şi Ahriman sunt creatori, însă primul creează făpturi bune, iar al doilea dă naştere celor rele
                   


Geneza in mitologia nordică


Gigantul Ymir este ucis de Odin şi de fraţii săi.
În mitologia nordică, geneza lumii este văzută ca un sacrificiu sângeros, la fel ca în cazul zeiţei Tiamat din mitologia mesopotamică. Snorri Sturluson este cel care relatează cu multe amănunte procesul Creaţiei, având ca principală sursă poemul compus spre sfârşitul epocii păgâne, „Voluspa”. La începutul lumii, nu exista decât o „genune uriaşă”, iar cerul şi pământul încă nu apăruseră. O inteligenţă neformată, numită Allfather, controla evoluţia întregului cosmos. Din acest haos apar două tărâmuri: în nord, ţinutul gheţii, Niflheim, şi în sud, ţinutul focului, Muspelheim. Ţinutul Niflheim este identificat uneori cu tărâmul morţilor şi adăposteşte un izvor din care se desprind unsprezece mari fluvii. Ţinutul Muspelheim aparţine giganţilor de foc şi este condus de Surtur. Aceste două tărâmuri sunt despărţite de marea prăpastie Ginnungagap, despre care se spune că ar fi o rămăşiţă a haosului primordial. La un moment dat, înaintând în suprafaţă, Niflheim şi Muspelheim se întâlnesc în marea prăpastie, focul topeşte gheaţa, şi se formează o substanţă numită “eitr”. Din această substanţă se naşte gigantul Ymir, o fiinţă antropomorfă. Ulterior, din gheaţa topită răsare şi o vacă uriaşă, Audumbla, cu laptele căreia se hrăneşte Ymir. Lingând gheaţă sărată, Audumbla eliberează un zeu, pe Bor, cel care mai târziu se va căsători cu giganta Bestla şi va avea trei fii: Odin (“spirit”), Vili (“voinţă”) şi Ve (“sfânt”).




Odin, Vili şi Ve creează lumea.
Când cei trei fraţi ajung la maturitate, îl ucid pe Ymir, iar sângele acestuia îneacă toţi uriaşii, cu excepţia unuia singur care scapă în mod misterios împreună cu soţia lui. Odin, Vili şi Ve au creat apoi lumea din trupul lui Ymir: din carnea lui vor face pământul, din oasele lui stâncile, din sângele lui marea, din părul său norii, din craniul lui cerul. Ei vor crea stelele şi corpurile cereşti din scânteile azvârlite de Muspelheim şi vor stabili ordinea zilelor şi a nopţilor şi succesiunea anotimpurilor. Cei trei fraţi vor făuri apoi cele nouă tărâmuri (Alfheim, Asgard, Helheim, Jotunheim, Midgard, Muspelheim, Niflheim, Svartalfheim, Vanaheim), ce vor compune lumea, Yggdrasil, asemănătoare unui arbore uriaş. Bolta cerului va fi susţinută de patru pitici: Austri, Vestri, Sudri şi Nordri. Cu ajutorul lui Hoenir, zeul cel tăcut şi a lui Lodhur, Odin va crea prima pereche umană pornind de la cei doi arbori, Askr şi Embla, aflaţi la ţărmul mării. Odin le-a dat viaţă, Hoenir le-a dăruit minte, iar Lodhur le-a dat formă antropomorfă şi simţuri. Oamenii au fost orânduiţi să trăiască pe tărâmul Midgard (“lăcaşul de mijloc”), tărâm înconjurat de un ocean şi apărat de o împrejmuire făcută din genele lui Ymir.






Geneza  la turci, tătari şi mongoli


Odată cu scindarea poporului uralo-altaic a început să decadă însemnătatea zeului Tangri şi au apărut câteva variante ale mitului genezei care recunosc drept creatori pe alţi zei. Într-un mit care a circulat printre popoarele turce, rolul de demiurg îi aparţine lui Sombol-Burkan. La începuturile lumii el pluteşte pe apele Oceanului Primordial. Zărind o pasăre acvatică, îi cere să se scufunde în adâncuri şi să îi aducă pământ. Din lutul primit de la ea, zeul creează lumea.
Un mit al tătarilor vorbeşte despre Lebed, o lebădă albă, care se scufundă la rugămintea lui Dumnezeu şi aduce pământ în cioc. Din acest pământ este făurit pământul, neted şi întins. Mai târziu îşi face apariţia Diavolul, care face mlaştinile.
La mongoli, un mit al genezei îi descrie pe Ocirvani şi Tsagan-Sukurty, doi zei ce coboară din cer în Marea Primordială. Ocirvani îi cere tovarăşului său să aducă nişte nămol din ocean. După ce întind nămolul pe spinarea unei broaşte ţestoase, adorm amândoi. Soseşte mai târziu diavolul Sulmus, care încercând să îi arunce în apă pe cei doi, rostogoleşte din greşeală bucata de nămol, bucată care crescând formează Pământul. Un alt mit asemănător este cel în care Ocurman, care trăieşte în cer, vrea să făurească lumea şi de aceea îi cere luiTsagan-Sukurty să caute lut, în numele lui propriu. Tsagan-Sukurty aduce ceea ce i s-a cerut, dar devine înfumurat zicând că fără elOcurman nu ar fi reuşit să dobândească pământ. Lutul i se scurge atunci printre degete, iar Tsagan este nevoit să se scufunde din nou în ocean, de data aceasta în numele lui Ocurman. După creaţia lumii apare demonul Sulmus şi cere o bucată de pământ cât să cuprindă cu vârful toiagului. Fiindu-i acceptată cererea, Sulmus loveşte cu toiagul în pământ şi creează şerpii.





Geneza in mitologia hindusă


În textele aparţinând mitologiei hinduse, cum ar fi Bhagavata purana, Mahaa-Vishnu, Zeul Suprem, pluteşte pe suprafaţa Oceanului Cosmic, iar din porii pielii lui se emană un număr imens de universuri. Apoi, aceste universuri sunt inhalate de zeu şi sunt readuse în corpul lui, încetându-şi funcţionarea, pentru ca apoi să iasă din nou, să renască, la următoarea expiraţie a lui. Fiecare moment al respiraţiei (inspiraţie sau expiraţie) este echivalent cu câteva miliarde de ani. Mahaa-Vishnu îndeplineşte astfel rolul zeului creator, dar şi destructiv, care influenţează evoluţia lumii şi îi menţine ordinea.
Fiecare prima fiinţă creată în fiecare univers se numeşte Brahma, iar datoria ei este să creeze o diversitate de elemente naturale, de forme de viaţă, în lumea pe care o guvernează. După karma pe care au avut-o oamenii în universul anterior, ei sunt puşi în noi corpuri, şi pot fi orice, ori Brahma însuşi, ori un animal sau o insectă. Acest ciclu viaţă-moarte-reîncarnare continuă la infinit. Multe suflete umane purificate primesc atribuţii asemănătoare lui Brahma, de a administra unele forţe ale naturii, şi poartă numele “daevas”. Ei sunt un fel de zei dar nu au puteri specifice, bine definite.
În mitologia hindusă se spune că lumea materială nu este decât o mică parte dintr-un cer infinit, etern şi spiritual, numit Vaikunta. Acest cer, unde timpul este absent, este format din esenţa perfecţiunii, a infinitului, a cunoaşterii supreme şi a bucuriei.

Infiltratii pagane antice

 Abydos si Misterele lui Osiris

Oarasul sfant Abydos din zona centrala a Egiptului era centrul cultului lui Osiris.Aici erau celebrate misterele acestui zeu ,a carui existenta tragica a devenit intruchiparea ciclului vietii, mortii si regenerarea pentru omenire din valea Nilului.

In lumea zeilor egipteni , Osiris este poate cel mai complex personaj.Pe de o parte ,i-a invatat pe oameni lucruri elementare ,cum ar fi sa cultive pamantul .Pe de alta parte, era un zeu care murea si renastea continu. In timpul dinastiei a XII-a a Regatului de Mijloc (1994-1781 i.Cr.), in orasul Abydos , aflat la circa 550 km sud de orasul modern Cairo,s-a dezvoltat cu un cult avandu-l in centru pe Osiris.
Aici se desfasoara o ceremonie extraordinara - Misterele lui Osiris - ce presupune repunerea in scena a inmormantarii si renvierii zeului.Reputatia de loc sfanta a orasului se bazeaza pe aceste festivitati : el a fost unul dintre cele mai importante centre religioase egiptene pana in epoca moderna greco-romana.

Pe baza descoperirilor facute de arheologi ,acum stim ca la Abydos se celebrau doua tipuri de mistere :

Existau reprezentatii publice,in care diferitele etape ale miturilor lui Osiris erau repovestite de actori,preoti sau curteni .

Ritualuri secrete ,la care puteau participa doar cativa initiati.

Astazi stim foarte putine lucruri despre aceste ritualuri secrete ,dar arheologii au aflat multe despre latura publica a misterelor.

Textele piramidielor,datand aproximativ din anul 2500 i.Cr. si scrierile autorului grec Plutarh (secolul I d.Cr.) spun povestea lui Osiris.

Conform textelor piramidelor, Osiris era fiul Nut si al lui Geb -zeii cerurilor si pamantului -si mostenise de la tatal lui tronul Egiptului .

Zeul a inceput sa-si ajute supusii.

Mai intai s-a dus la oamenii din sud, care erau destul de putin civilizati : i-a invatat notiunile elementare a cultivarii pamantului si i-a facut sa inteleaga de ce este important venerarea zeilor.

Problemele de stat erau in grija lui Isis, sora si sotia sa.

          Capcan lui Seth

La intoarcerea lui Osiris din sud ,Seth, fratele lui cel invidios, i-a intins o capcana vicleana.La o petrecere,Seth si-a invitat oaspetii,printre care si Osiris,sa se intinda intr-un sicriu maret, promitand ca acel care se potrivea cel mai bine in el il va primi cadou.Dar cand Osiris s-a intins in magnificul sicriu ,Seth l-a incuiat si l-a aruncat in Nil.Fluviul l-a purtat in marea Mediterana si in cele din urma, sicriul a ajuns la tarm in apropierea portului Byblos, pe teritoriul de acum al Libanului. Acolo trupul lui Osiris a ajuns pe mainile regelui din Byblos. Imediat ce a aflat ce i s-a intamplat lui Osiris, Isis a pornit in graba spre Byblos, l-a convins pe rege sa-i dea sicriul continand ramasitele pamantesti al fratelui si sotului ei si a dus trupul inapoi in Egipt. Dar intr-o noapte Seth a descoperit sicriul, l-a luat si a ciopartit lesul in 14 parti, pe care apoi l-a imprastiat in toata tara. Astfel ka-ul -sufletul- lui Orsis nu putea continua sa traiasca. (In credintele Egiptene antice, sufletul era legat de corp) Insa Isis a recuperat toate partile din trupul sotului ei, mai putin penisul, pe care insa l-a declarat sacru, sub numele de Phallus. A adunat celelalte parti din trupul lui Osiris, l-a pus intr-un cufar si l-a ingropat la Abydos.Dupa moartea lui Osiris, supravetuirea ka-ului sau i-a permis sa conceapa in mod miraculos un copil cu Isis. Ea a nascut baiat, Horus, care a ajuns sa fie considerat protector in fata raului. In scurt vreme, cultul lui Horus s-a raspandit pretutindeni in Egipt. Imediat ce a deprins abilitatile de razboinic, Horus a hotarat sa razbune moartea tatalui sau; s-a luptat cu Seth si l-a invins. Seth a incercat sa-i refuze dreptul la mostenirea sa legitima, dar zeii n-au permis sa se intample aceste lucruri.

Invierea lui Osiris

Ultimele zile ale sarbatorilor din Abydos aduceau punctul culminant al misterelor lui Osiris-inaltarea stalpului Djed, o coloana cu patru capiteleuri incununata cu pene, reprezentarea alegorica a lui Osiris.Initial, coloana zacea pe pamant, simbolizandul pe Osiris mort. Apoi era pus in actiune un mecanism care s-o ridice, in timp ce oamenii - reprezentandu-i pe adeptii lui Osiris si pe cei ai lui Seth-purtau o batalie simulata. Radicarea stalpului Djed si victoria adeptilor lui Osiris simbolizau victoria glorioasa a zeului. In acest punct, o statuie splendida invesmantata lui Osiris era adusa intr-o procesiune solemna, pe o galera. Aceasta era considerata barca zeilor, intrucat permitea ka-ului sa pluteasca in cosmos. In galera, statuia era impodobita cu ghirlanda de flori, simbol al triumfului. Ulterior, statuia era dusa inapoi in marele templu. Aceste ritualuri abunda in simboluri. Atat Textele Piramidelor, cat si Plutarh compara moartea si invieria lui Osiris cu ciclul plantatului si recoltatului, caci misterele erau celebrate in anotimpul cu belsug natural. Vechii egipteni considerau revarsarile bianuale ale Nilului si vegetatia abundenta produs de inundatii ca intruparea dubla a lui Osiris si priveau pamantul drept trupul lui Isis. Aparitia secetei, cand apele datatoare de viata ale fluviului se evapora, era privita drept capcana intinsa de Seth fratelui sau pentru a-l ucide. Seth era ajutat de zeita etiopiana Aso, simbolizata de vanturile fierbinti din desert care bat in lunile dinaintea revarsarilor Nilului. Dupa recolta venea vremea treratului, considerat dezmembrarea lui Osiris. Insa plansul lui Isis facea apele fluviului sa creasca si sa navaleasca peste maluri, in timp ce ingroparea ramasitelor lui Osiris - de fapt plantarea semintelor in pamant - o simbolizaupe Isis ramanand insarcinata cu Osiris, fratele si sotul ei. Naratiunea era o ilustrare puternica a importantei apei si a fortei procrearii si renoirii.

Oda lui Osiris

Iata-le, vin apele vietii, care sunt in ceruri.

Iata-le, vin apele vietii,care sunt pe pamant, o, Osiris Apele cresc: belsugul sta sa vina.

Clipa revarsarii e aproape, ea vine din izvorul ce curge de la Osiris.

Fie ca zeii sa te lase sa prinzi viata sub semnul Orion!

                                                                               

                                                                     Din Textele Piramidelor